Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

vremeaa

Vremea se va încălzi în majoritatea zonelor ţării, iar temperaturile maxime vor ajunge şi la 18 grade Celsius până spre începutul lunii decembrie, în timp ce pe timpul nopţilor termometrele vor indica, în general, temperaturi de peste zero grade Celsius, potrivit unui comunicat al ANM. De la 1 decembrie, valorile termice maxime vor scădea până la o medie de 2 grade Celsius, în timp ce minimele se vor situa sub nivelul de zero grade Celsius.

Potrivit meteorologilor, în zona Banatului, în primele zile ale intervalului, vremea se va încălzi, astfel încât valorile termice maxime vor urca, în medie, până la 16-18 grade Celsius. Începând cu data de 30 noiembrie, temperaturile vor scădea uşor şi treptat, ajungând în medie în jur de 4 grade, în intervalul 5-9 decembrie. Temperaturile minime se vor menţine pozitive până în jurul datei de 4 decembrie, după care vor scădea la valori medii, uşor sub pragul de zero grade. Începând din 28 noiembrie şi până la sfârşitul intervalului vor fi ploi, în general, slabe cantitativ, cu menţiunea că în perioada 5-9 decembrie vor fi posibile şi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare.

Pentru regiunea Crişanei, vremea se va încălzi în primele zile ale intervalului, astfel încât valorile maxime vor urca în medie până în jur de 16 grade Celsius. De la sfârşitul lunii noiembrie, vremea va intra într-un proces de răcire treptată. Temperaturile diurne vor scădea, în medie, până la 2-4 grade Celsius, în intervalul 5-9 decembrie. Minimele termice vor fi pozitive până în jurul datei de 4 decembrie, după care vor scădea şi sub pragul de îngheţ. Va ploua în general slab cantitativ, începând din 28 noiembrie şi până la sfârşitul intervalului, dar în perioada 5-9 decembrie vor fi posibile şi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare.

Conform prognozei ANM, în Transilvania, valorile maxime termice vor creşte uşor până pe 29 noiembrie, până la o medie e 14 grade Celsius. De la sfârşitul lunii noiembrie, vremea se va răci treptat, astfel încât temperaturile maxime vor ajunge în ultimele zile ale intervalului, în medie, la valori în jur de 2 grade. Temperaturile minime vor fi negative până la valori în jur de -4 grade spre sfârşitul intervalului, exceptând ultimele zile ale lunii noiembrie când vor fi uşor pozitive. Începând din data de 29 noiembrie va ploua slab, iar în intervalul 4-9 decembrie vor fi posibile precipitaţii mixte. Integral pe jurnalul.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

vremeaa
DorohoiNews.ro, 27-11-2012

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Judecatorul întreabă martorul la proces:
- La ce distanță v-ați aflat de locul accidentului?
- La 6 metri și 75 de centimetri.
- Si cum de știți așa de exact?
- Când am văzut accidentul, mi-am dat seama pe loc că voi fi intrebat la proces de vreun tâmpit și am măsurat...



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează
SC Texty Garments Dorohoi - partener ATL GROUP ITALIA (producător canapele și fotolii pentru piața ...

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență

SC cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență
Societate cu profil agricol din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență. Se oferă salariu ...

SC angajează Responsabil Facturare / Gestionar Depozit

SC angajează Responsabil Facturare / Gestionar Depozit
Societate comercială angajează Responsabil Facturare / Gestionar Depozit, în vederea completării ...

Închiriez apartament cu 1 camera în Dorohoi

Închiriez apartament cu 1 camera în Dorohoi
Închiriez apartament cu 1 camera în Dorohoi, B.dul Victoriei 40 lângă Stomatologie, ...

Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere

Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere
Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere în Dorohoi, B-dul Victoriei Nr. 11 Bl. F1, parter, ...

Colectivul CONTED Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!

Colectivul CONTED Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!
Cu profundă tristețe și regret, întregul colectiv al SC CONTED SA Dorohoi își exprimă ...

Colectivul Școlii „Spiru Haret” Dorohoi deplânge dispariția prematură a colegului, prof Marcel Angheluș

Colectivul Școlii „Spiru Haret” Dorohoi deplânge dispariția prematură a colegului, prof Marcel Angheluș
Cu adâncă durere și regret profund, colectivul Școlii Gimnaziale „Spiru Haret” Dorohoi ...

La plecarea dintre noi...

La plecarea dintre noi...
...Clopotele bat a durere și cuvintele sunt înecate în lacrimi amare!  Rămâne ...

Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!

Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!
Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi este alături de doamna laborantă, Daniela Angheluș, ...

Sincere condoleanțe!

Sincere condoleanțe!
Suntem alături de Daniela și Cristi la pierderea prematură și fulgerătoare a soțului, respectiv ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro